Sunteti aici: Home Arte Dramatice Dans- Coregrafie

Postari recente in forum

No posts to display.

Contact & Feedback

Va multumim pentru ca ne vizitati site-ul . Daca aveti vreo propunere constructiva, vreo sugestie creatoare ori pur si simplu doriti sa ne contactati, puteti folosi acest formular. Va multumim !






Dans/ Coregrafie PDF Imprimare Email

Dansul sacru, element de bază al spiritualităţii indiene

de Luminiţa Soare

- articol preluat -

 YOGA Dansului

6480 4În India, NATYA YOGA este cunoscută de mii de ani sub denumirea populară de YOGA Dansului. Această veritabilă „combinaţie” între BHAKTI YOGA şi KARMA YOGA la care se adaugă elemente din HATHA YOGA şi RAJA YOGA fundamentează din punct de vedere spiritual arta dansului sacru. Cel care practică NATYA YOGA, aspiră să realizeze BHAKTI YOGA prin interpretarea diversă a cântecelor devoţionale. În conformitate cu principiile KARMA YOGA, cel care practică NATYA învaţă să acţioneze cu o atitudine care conduce la detaşarea totală şi controlul perfect al activităţilor fizice, emoţionale, mentale. Toate acţiunile şi fructele acţiunilor sunt dăruite atunci ca şi ofrande, în mod total şi necondiţionat Divinului.

Performanţele scenice sunt o oportunitate pentru dansator de a rămâne detaşat de reacţiile spectatorilor, ceea ce necesită un foarte bun autocontrol. Cel care dansează urmăreşte să se lase ghidat în fiecare gest pe care îl face de către diferitele entităţi celeste, DEVAS. În NATYASHASTRA, tratatul antic indian asupra artelor atribuit înţeleptului Bharata şi considerat a fi „biblia dansului clasic indian”, se spune:  „Cel care realizează bine acest dans, KARANA creat de MAHESWARA se va elibera de toate păcatele.”


BHARATANATYAM, dansul divin
 
6480 2BARATHANATYAM este o varietate a NATYA YOGA, fiind cel mai popular dans clasic indian din India de Sud şi cel mai vechi dintre toate dansurile clasice indiene. Se povesteşte că Zeii l-au rugat pe BRAHMA să creeze o VEDA care va putea fi înţeleasă de către SUDRA-şi (castă inferioară), deoarece se apropia KALI YUGA. „Atunci când universul  a fost copleşit de dorinţă, lăcomie, gelozie, mânie, atunci când oamenii au devenit sclavii plăcerii şi durerii, BRAHMA a fost înduplecat să creeze o formă de divertisment care să poată fi văzută, auzită şi primită de către toate fiinţele umane în acelaşi timp deoarece oamenii nu mai erau capabili să înţeleagă scripturile sacre.” NATYASHASTRA 
 
BHARATANATYAM a fost creat nu atât pentru plăcere cât pentru „ a personifica relaţiile şi expresiile cosmice (BHAVA) ale tuturor lumilor”. „Ea va conferi dreptate celor drepţi, restricţii morale pentru cei care nu respectă legile, disciplină celor care se ghidează după reguli. Îi va învăţa despre înţelepciune atât pe ignorant cât şi pe cel educat. Va oferi amuzament regilor şi îi va consola pe cei nefericiţi. NATYA va exprima toate stările şi pasiunile sufletului. Va cuprinde toate faptele: cea nobilă, cea mediocră şi cea rea.”  NATYASHASTRA
 
6480 1Brahma a creat astfel a cince-a VEDA sau NATYA VEDA, combinând PATHYA (cuvintele) din RIGVEDA, cu ABHINAYA (elemente de mişcări corporale şi mimică) din YAJURVEDA, cu GEETHAM (muzica şi cântecul) din SAMAVEDA şi cu RASAM (sentimentul vital şi emoţional) din ATHARVEDA.  Apoi Creatorul i-a dat NATYA VEDA înţeleptului Rishi Bharata pentru a o scrie şi a o face cunoscută. Bharata este cel care le-a învăţat pe fiinţele celeste GANDHARVA şi APSARA să practice NATYA, NRTTA (forma pură a dansului depinzând doar de ritm fără gesturi) şi NRTYA (exprimarea dansatorului prin gesturi, expresii emoţionale, ritm). Ei au dansat apoi împreună  BHARATANATYAM în faţa lui SHIVA, care la rugat pe Thandu Maharishi să dezvolte mai departe acest dans în stilul THANDAVA, cunoscut drept „dansul cosmic al lui SHIVA”.

MAHESHWAR a învăţat-o LASYA NATYA pe PARVATI, care a transmis-o Ushei, fiica lui Banasura. Prin Usha, stilul a fost transmis păstoriţelor Dwaraka (oraş mitic „cu multe porţi” menţionat în MAHABHARATA), care la rândul lor le-au învăţat pe fecioarele Sowashtra (regiune din vestul indiei, Gujarat). Diverşi Zei şi Zeiţe au transmis arta dansului celest prin inspiraţie, unor fiinţe umane elevat receptive. Astfel, a luat naştere o mare varietate de dansuri, cum ar fi BHARATANATYAM sau ODISSI.

 

DEVA DASI sau Dansatoarele Celeste

6480 3BHARATANATYAM a fost practicat mai mult de către femei, îmbogăţindu-se mult de-a lungul secolelor. Până nu demult, în templele hinduse din sudul Indiei, trăiau dansatoare preotese numite DEVA DASI-uri. Orice fecioară care era aleasă, devenea în urma unor ceremonii ritualice, proprietatea templului fiind astfel căsătorită simbolic cu divinitatea tutelară. Raportul direct al DEVA DASI-urilor cu divinitatea, le punea pe acelaşi plan cu sacerdoţii, în pofida oricărei diferenţe de castă.  În India, singura condiţie care conferea demnitate religioasă unei femei era cea de soţie, prejudecata populară fiind că văduvele sunt fiinţe „păcătoase”. Prin statutul lor inedit de „mirese ale Divinului”, dansatoarele de templu aveau privilegiul de a nu deveni niciodată văduve.

Sarcinile pe care trebuiau să le realizeze DEVA DASI-urile, aveau un  caracter  exclusiv ritualic: acoperirea statuilor zeilor cu evantaie din foi de palmier sau din cozi de vulpe tibetană, folosirea lămpii sacre denumite KUMBARTI, a cânta şi a dansa în faţa divinităţilor  atunci când acestea erau purtate în  procesiuni ritualice. Dintre cele 16 tipuri de ofrande oferite în temple, a 14-a era muzica vocală şi instrumentală, iar a 15-a era dansul. Peste 18 feluri de dansuri erau realizate în templele vishnuite, iar dansuri precum AJAPPANATANAM şi KUKUTANATANAM erau dansate în templele lui SHIVA. 

 

Rolul „Dansatoarelor Celeste” la curţile regilor indieni

6499 1Iniţial, DEVA DASI-urile aveau regim de viaţă strict, ce includea celibatul. Arta promovată de ele era de două feluri: spirituală (MARGI) şi folclorică (DESI). „Dansatoarele Celeste” cunoşteau foarte bine limba sanscrită, precum şi alte dialecte, cum ar fi telugu sau tamil, fiind pregătite să îşi adapteze oricând creaţiile artistice audienţei. Mai târziu, regii indieni au invitat dansatoare de templu la curte, unde erau cunoscute sub numele de RAJANARTAKIS. Ele realizau mai ales MARGI şi de multe ori deveneau concubine regale. Dansul la curte a devenit o activitate foarte importantă pentru DEVA DASI, prezenţa lor fiind cerută în numeroase ocazii speciale (nunţi, încoronări, aniversări regale).  În afara unui statut social înalt, dansatoarele de la curte beneficiau şi de avantaje materiale deosebite. Adesea, ele realizau donaţii pentru a întreţine cât mai bine templul în care trăiau.
Dansatoarele favorite ale suveranilor erau onorate, relaţia lor cu regele fiind recunoscută în mod public. Un exemplu este cel al lui Paravai Nangai, favorita lui Rajendra I Cola (1014-1044), care a fost onorată de rege şi purtată de acesta în aceeaşi trăsură cu el.

Poetul Dandin, care a trăit în secolul al VII-lea, a înfăţişat cu o mare fineţe viaţa de la curtea regelui Narasimha Verman, în opera sa DASAKUMRACARITA. El a făcut referire mai ales asupra educaţiei regale de la curte, în care curtezanele sub numele de GANIKAS aveau un rol foarte important. Dandin ne-o dă ca exemplu pe Madhavasena, a cărei misiune era educarea regelui în artele amoroase (KAMASHASTRA). Printre artele pe care curtezanele le stăpâneau se numărau dansul (NRTYA), cântecul (GITA), muzica instrumentală (VADYA), recitarea (NATYA) şi pictura (CITRAKALA).

Informaţii interesante asupra artei dansului ne-au parvenit şi din relatările lui Domingo Paes, un portughez care a vizitat capitala Vijayanagar în 1552. El a descris ceremoniile ce se desfăşurau la curtea regelui Krishna Deva Raya,  războinic şi administrator abil, dar şi un mare constructor de temple şi patron al artelor. Paes  s-a referit mai ales la DEVA DASI-urile din temple care dansau în faţa divinităţilor, bucurându-se de o mare consideraţie şi de privilegii exclusive.


Templele hinduse şi arta de inspiraţie divină pe perioada Evului Mediu, în sudul Indiei

6499 2În epoca medievală templul era centrul în jurul căruia se desfăşura viaţa religioasă, socială, economică şi culturală a Indiei. Primele mărturii despre dansatoare şi muzicieni datează din secolul VII. În această perioadă dinastiile regale indiene au construit multe aşezăminte sfinte. Templele erau considerate „Casa tuturor artelor”, acolo adunându-se cei mai buni arhitecţi, sculptori, pictori şi artizani ai vremii. Spectacolele sacre aveau loc în săli speciale, dedicate muzicii şi dansului, denumite MAHAMANDAPA.
O inscripţie în piatră faimoasă care atestă existenţa „Dansatoarelor Celeste” în această perioadă este cea din templul BRIHADISHVARA din Tanjavur, datând din anul 1001. Această inscripţie menţionează existenţa în jurul templelor a două străzi, ambele locuite de  DEVA DASI-uri provenind din toate castele. Împreună cu ele, trăiau şi muzicienii NATTUVAN, a căror datorie era de a le acompania în timpul spectacolelor. Una din principalele mărturiile ale Indiei meridionale în ceea ce priveşte dansul sacru este, prin multitudinea de sculpturi înfăţişând DEVA DASI-uri, Templul CHIDAMBARAM închinat lui SHIVA NATARAJA.


Dansul sacru indian în secolul al 18-lea

În timp, DEVA DASI-urile din temple s-au împărțit în mai multe caste. Un astfel de exemplu este comunitatea ISAI VELLA din timpul domniei lui Serfoji II (1798-1832). Un apanaj al castei dominante ISAI VELLA, din care făceau parte dansatoarele şi muzicienii de templu, este stilul BHARATANATYAM din acea perioadă, cunoscut sub numele de DASI ATTAM sau SADIR. 

6499 3Una din subcastele din interiorul comunităţii ISAI VELLA era cea a „dedicatelor”. Aceste  femei fuseseră aduse la templu de la vârste foarte fragede. Ele urmau o iniţiere pentru a deveni dansatoare şi a îndeplini anumite acţiuni ritualice dedicate divinităţii în cinstea căreia era ridicat templul. Începutul primei lecţii de dans sau sfârşitul perioadei de ucenicie, erau momente importante în care DEVA DASI-urile erau alese de către un protector, de obicei un BRAHMAN sau un membru al altei caste înalte. De multe ori dansatoarele din temple făceau acte de caritate în folosul comunității folosind averea protectorilor lor.
O altă subcastă era cea a „dansatoarelor nededicate”, care nu îşi realizau profesia în templu ci la curte. Instruite, pe lângă dans şi muzică, în lectură, literatură, arta scrisului, ele erau concurente de temut pentru soţiile membrilor importanți ai societății, pe care preceptele de puritate ale castelor le împiedicau să aibă vreo educaţie. 


Degradarea dansului sacru hindus prin asocierea sa cu prostituţia

Conducerea colonială musulmană şi apoi cea britanică au distrus complet tradiţia „dansatoarelor celeste”. În 1865 englezii au preluat controlul întregului district Tamil Nadu din sudul Indiei. Acesta a reprezentat începutul unui declin progresiv al artelor, în principal al dansului, care a fost lipsit din acel moment de patronajul regal. Influenţa puritanismului britanic asupra neoburgheziei indiene a condus la naşterea unei mişcări de opoziţie şi de revoltă faţă de instituţiile de DEVA DASI, declarate degradante şi ruşinoase. Spectacolele dansatoarelor profesioniste, incluse iniţial în investiţiile statale, au fost oprite de către elitele locale. În pofida acestor aspecte, în satele din sud, departe de Madras, anumiţi iniţiaţi au continuat să-şi practice activitatea de profesori în arta dansului sacru, iar comunitatea Isaia Vella a păstrat pentru mult timp obiceiul de a dedica fecioarele în serviciul templelor.
În secolul al XIX-lea, dansul sacru indian a cunoscut o adevărată renaştere, revenind la spiritul său pur, tradiţional, prin contribuţia unor persoane influente ale vremii cum ar fi Rabidranath Tagore sau Krishna Yer.


Bibliografie:
NITYASUMANGALI, tradiţia DEVA DASI-urilor din Sudul Indiei, de Saskia C Kersenboom 
Yoga dansului clasic indian: Oglinda unei yogini, de Roxanne Kamayani Gupta
NATYASHASTRA Complete English Translation, published by Sri Satguru Publications/Indian Books Centre, Delhi, India