Sunteti aici: Home Arte Dramatice Teatru De la Teatrul Contemporan la Teatrul care hraneste Sufletul

Postari recente in forum

No posts to display.

Contact & Feedback

Va multumim pentru ca ne vizitati site-ul . Daca aveti vreo propunere constructiva, vreo sugestie creatoare ori pur si simplu doriti sa ne contactati, puteti folosi acest formular. Va multumim !






De la Teatrul Contemporan la Teatrul care hraneste Sufletul PDF Imprimare Email

De la Teatrul Contemporan la Teatrul care hraneste Sufletul
sau
O privire nostalgica asupra Teatrului de azi de pe "buza" scenei intre spectacol si spectatori…

Ioan Bati

 

"Lumea intreaga e o scena,
Si Toti oamenii’s actori."

"Putini sunt cei care stiu cat de mult ar trebui sa stie, ca sa stie cat de putin stiu."
William Shakespeare

 

Desi in ultima vreme ultimul copil al artei vizuale, mezinul, si anume filmul a plans mai tare si a atras privirea tuturor mai mult catre el (mai ales sora sa vitrega si destul de paguboasa artistic -Televiziunea- despre care o sa vorbim alta data). Filmul si-a castigat dreptul ultimului nascut. Atentia si "prajiturile"... Noi ne vom referi in continuare la unul dintre primii nascuti: Teatrul.

 

Teatrul contemporan a trecut prin nenumarate infatisari, forme si influente… Iar astazi il regasim putin racit, putin ratacit in cautarea sensului initial. Si revenind la acest sens ne intoarcem putin in timp si ii regasim pe vechii greci, ca fiind primii care, fiind in acea zona zilele mai lungi, au avut aceasta tragere, aceasta aplecare spre a constientiza si a crea, si conceptual, Arta si in special Teatrul. Dupa unele marturii se pare ca Teatrul a aparut in sec V inainte de Hristos in Grecia in timpul serbarilor Dionisiace. Aici se vorbeste despre Rolul si functia lui specifica.

 

La inceput a aparut tragedia si apoi comedia. De retinut un aspect important aici: In teatrul grec antic momentele sangeroase, dure, crude nu erau niciodata reprezentate pe scena. Ele erau povestite de actori (care aveau masti) sau de cor. Corul in Grecia Antica reprezenta Vocea constiintei. Si iata-ne ajunsi si la constiinta.

 

Contextul m-a facut sa "iau pulsul" artistic al spectatorilor. Si ei, o mare parte, isi doresc sa regaseasca bucuria si starile frumoase pe care le aveau venind la Teatru mai demult. S-a produs o fractura intre actul teatral si receptor. Tendinta ineditului, a noului, a socantului cu orice chip, a dus la forme noi care tind aproape sa se departeze de natura umana profunda. Iar spectatorul, fiind receptiv, tinde sa asimileze ceea ce i se ofera atunci. Diferenta fata de televizor unde exista o distantare emotiva totusi, este aceasta magie a salii, a apropierii si a Momentului Prezent. Publicul are nevoie de aceasta magie, de Frumos, de Sublim, de Adevar. Si revenind la vechii grecii, care defineau Frumosul in corelatie directa cu Armonia si cu Binele, iata ca avem un sens. Corul care era vocea Constintei (in Teatrul Grec), acum ea nemaiexistand astfel, ar trebui sa existe in mintea Creatorului modern, in costientul lui, in Intelegerea lui, al regizorului modern, in nivelul lui spiritual de intelegere a Vietii, care este creatia "Artistica" a lui Dumnezeu.

 

Sunt creatori care au cautat acest sens prin Arta Obiectiva (vezi George Ivanovich Gurdjieff – cel care a perfectionat Arta esoterica si apoi continuatorul sau P.D. Ouspensky). Dar in genere, marea majoritate a spectacolelor moderne sunt, intr-un fel, din punct de vedere al constructiei conceptuale si al mesajului, antiteza teatrelor sacre ale marilor mistere grecesti.

 

O mare parte a pieselor de Teatru moderne (la fel ca si tragediile grecesti) ating, intr-un fel sau altul, o tema umana extrem de importanta: Moartea. Aceasta este intr-adevar tulburatoare... dar ea ramane doar socanta in cazul in care nu este inteleasa pe deplin ca sens si scop, contrapartea ei divina, Viata.

 

Exista bineinteles si exceptii, dar putine. Dumnezeu a dat Harul Umorului si Bunei Dispozitii poporului roman si in Teatru el se manifesta din plin in aceste vremuri tulburi. Uneori capatand valenta regasita in expresia autohtona: "Haz de necaz". Pentru ca si rasul are aceasta capacitate de sublimare artistica pe moment, de regasire a Sensului, a Sperantei si Bucuriei dar, din pacate, doar partial.

 

Aristotel, afirma ca scopul tragediei este acela de a trezi catharsis-ul. In lucrarea "Poetica", Filosoful grec utilizeaza acelasi termen, definindu-l ca sentimentul de a fi incarcat de un fel de inspiratie in momentul ascultarii unei melodii, sau in timpul unui spectcol, care trezeste un fel de excitare de natura spirituala, prin care se obtine starea de calm, ca si cand auditorul ar fi supus unui tratament medical de purificare.

 

Operele marilor dramaturgi Eschil, Sofocle, Euripide au educat poporul grec in spiritul patriotismului si respectarii libertatilor cetatenesti. Nu ne referin acum la contextul educativ al Teatrului, (asa cum faceau comunistii de exemplu, aici lucrurile fiind fortate prin aparitia cenzurii artistce) ci la rolul spiritual al Teatrului. Pentru ca noi stim ca, conform legii rezonantei, Totul este Rezonanta, iar acest lucru nu este relativ (pentru al parafraza si "completa" cu un zambet pe buze pe Einstein). Atunci automat Creatia daca este un cosmar, o nenorocire, va aduce publicului acest cosmar. Iar publicul actual se exprima ca "s-a saturat de stresul si cosmarul de zi cu zi", cauta la Teatru Magia, Mirajul, Bucuria, Intelegerea, Frumosul si in esenta Sensul. Brecht spunea ca un spectacol Autentic chiar daca nu ofera raspunsul la intrebarea existentiala "Cine suntem, de unde venim si unde ne ducem" Macar aduce aceasta intrebare in prim plan si ii da sens. Teatru: A fi sau a nu fi... Spirit.

 

O parte a pieselor moderne transmit costant ideea ca viata e un chin, ca e fara rost sau lipsita de Speranta si Sens. Aceasta idee "incarca spectacolul" si se rasfrange asupra spectatorului nevinovat si platitor, venit imbracat frumos si receptiv, si care pleaca acasa cu palmele inrosite dar si cu o privire plina de nonsens.

 

Mai este un concept modern care spune ca Teatrul trebuie sa arate viata si pe om asa cum este el. Vechii greci si creatorii Artei Obiective spun ca teatrul trebuie sa-l arate pe om Tranfigurat, iar Viata: cu sens, adevaratul Creator al Fumosului fiind Dumnezeu. Si atunci sensul este bineinteles dat de Regasire. Coborarea din Edenul Artistic nu a adus, se pare la gasirea unui "ceva" mai bun, si oricate "mere" s-ar manca in aceasta directie, nu poti vedea Cerul coborand scara si cu ochii in pamant. E adevarat ca alchimistii spun ca ceea ce este jos este si sus. Dar aceasta inseamna sa corelam inteligent si sa ne dam seama ca din punct de vedere Artistic, aceasta ar insemna Cautarea asidua si gasirea Sacrului in Profan. Marii Creatori, artistii geniali au reusit aceasta (vezi Shakespeare, Cehov, etc.).

 

Frumosul spectacular si spiritual continua sa ramana si se va manifesta, in urcarea pe Drumul regasirii cu Divinul, din punct de vedere Artistic.